there’s something fishy about those mondays…

Note to myself: sa pun alarma pt fiecare duminica noaptea – ora 00:00 si sa mi amintesc sa rad copios, altfel ziua de luni va fi una groaznica.

cum poate continua o zi de luni inceputa prost? pai ar putea fi varianta in care te trezesti la o ora si 20 min dupa ce trebuia deja sa ajungi la servici fara sa ti dai seama ce s a intamplat cu cele 4 alarme ale tale. cine le a oprit? s au oprit? au sunat? de ce nu le ai auzit? ai fost mort si ai inviat din morti? de ce ti ai luat black out? apreciezi generozitatea colegilor care nu au vrut sa ti strice somnul si nu au indraznit sa sune sa vada daca IAR ai adormit. Ajungi intr un final, buimac la servici, toata lumea e agitata, ca doar asa i frumos intr o zi de luni. ar fi aiurea sa fie o zi linistita gen zilele de vineri. apreciezi totusi scuza pe care ti au gasit o… ca esti la baie de mai bine de o ora jumate. te au scos cu asta! apoi in timp ce toata lumea se agita in jurul tau, gasesti ca e cazul sa iti tragi putin sufletul, ca nu te ai odihnit destul si astepti ceva. nu stiu ce! dar astepti…si astepti si …si ce daca astepti. la un moment dat ti se propune un road trip maraton de vreo 36 ore, fara somn cu  cel mai plictisitor si enervant om din lume. aint that funny? lets do it! or not! refuzi politicos spunand ca iti doresti nespus asta dar ca stii pe cineva care isi doreste si mai mult decat tine sa ia parte la road trip si scapi. crezi ca e totul pe ziua asta. That s a big NO NO! nici macar asteptarea nu poate fi una linistita  ca apare un vanzator de iluzii care reuseste sa convoace toti colegii la o prezentare de servicii financiare. yeah right! fucking hate those guys. in special pe asta. look de neanderthalian, cu o singura spranceana suficient de lunga cat sa ii acopere amandoi ochii si niste ochelari foarte cool ai caror brate nu se termina cum e firesc o data cu urechile ci continua pana aproape se unesc undeva pe ceafa! iar culoarea…culoarea e totul…un verde-maro vomitativ de senzatie. refuz din start sa iau parte la mizeria aia de prezentare bazandu ma pe faptul ca restul colegilor nu sunt atat de naivi incat sa inghita faza cu : luati cati bani vreti de pe card si puneti la loc doar cat puteti! fara comisioane! si aveti si reducere de 5% la cumparaturi de la parteneri!…dar…foamea e mare, naivitatea la fel si dupa o ora au iesit cu creierele spalate bine bine si pregatiti sa intocmeasca actele. individul ma ocheste, isi da seama ca nu fac parte din grupul deja prostit si incearca o abordare fina a mea. e atentionat de o colega sa nu incerce: nu nu, el e cu capul, el nu vrea…dar totusi insista: inchipuie ti ca mergi si iti cumperi de mancare si ai reducere de 5% la ea! ce zici?…zic: nu, merci, eu nu cumpar mancare niciodata si eu nu mananc niciodata! isi da seama din pozitia atarnata de la birou ca sunt un om foarte comod si incearca un usor santaj sentimental: poti baga benzina cu cardul asta fara sa platesti!…how cool is that?…deloc cool: la cat de aproape stau de birou prefer sa imping masina pana acolo decat s o pornesc! am crezut ca l am descurajat! trebuia sa l descurajeze raspunsurile mele, dar nu. mai are o ultima abordare. una foarte profi: gandeste te ca vrei sa fugi in strainatate. iti faci cardul asta la noi si la inca vreo 10 banci si cu banii scosi fugi in strainatate, intr o saptamana ai alta identitate si traiesti si bine. si lasa ne pe noi sa fim cei care au onoarea sa fie primul pas in indeplinirea acestui vis. de unde dracu a stiut el ca asta era visul meu din momentul ala, nu stiu. cred ca mi se citea pe fata. e drept ca aproape m a “avut” la faza asta. era cat pe ce sa bat palma, dar m am tinut tare si i am zis ca inca nu e momentul sa fug dar ca il voi contacta cu siguranta cand voi fi hotarat. l am linistit si a abandonat ideea. imediat s a facut si ora 4. deci era timpul sa plecam acasa! NU! de ce sa pleci acasa luni la 4 daca oricum ai intarziat aproape 2 ore. stai sa facem o sedinta total neproductiva si lipsita de sens ca sa iti faci norma. e grea prima jumatate de ora din sedinta cand iti trec ganduri suicidale prin cap. dup aia totul revine la normal. nu mai vrei sa te sinucizi. vrei sa iti omori colegii care sunt “interesati” de subiectul sedintei si pun intrebari! oameni buni! intr o chestie de asta nu se pun intrebari! de ce sa prelungiti agonia? shut the fuck up or…tind sa cred ca sedinta asta a fost facuta special pt mine. sa ma invete minte sa nu mai intarzii iar restul …restul au luat parte doar sa savureze tortura. dupa o agonizanta ora jumate de dezbatut nimic, finally, putem pleca. si daca tot mai am jumate de ora de ce sa nu plec de nebun sa caut prin tot orasul ceva ce mi a fost toata ziua in cap azi. ceva despre care toata lumea vorbea azi. chiar si la stiri s a vorbit despre…e ok ca lumea se uita la tine ca la unu’ nebun cand intrebi, e ok cand suni oameni din capatul mai indepartat al orasului sa intrebi daca nu cumva au vazut ei in zona si rad de tine. ajungi intr un final acasa si faci singurul lucru care iti face placere la ora asta. iti iei o binemeritata pauza si o savurezi…si …si astepti!

Nu suport…

sunt foarte multe lucruri pe care nu le suport. de fapt nu suport mai nimic. putine lucruri imi plac sau putine lucruri accept. o sa incerc o lista cu ceea ce ma irita maxim.

NU suport:

- ceapa, usturoiul si orice tip de ierburi prin mancare

- soferii de taxi

- soferii de taxi-pirat

-pe cei care o musca si iau taxi-pirat

-oamenii duplicitari, naivi si pe cei fara caracter

- atotstiutorii

- oamenii agasanti, care nu stiu cand sa taca si cand sa vorbeasca

- fostii manelisti transformati peste noapte in “minimalisti”

- vantul

- semafoarele in general si pe cei care abia pleaca de pe loc de la semafoare

- batranii “tanga” – adica aia care se baga peste tot cam ca si chilotii in dos

- copiii grasi(foarte grasi)

- mai mult decat ungurii si tiganii, nu suport tiganii unguri

- nu suport posesorii de bmw uri mai vechi de 5-6 ani

- comunitarii

- sindicalistii

- oamenii care nu au somn nici macar in weekend

- oamenii care nu inteleg ca atunci cand le respingi apelul, inseamna ca nu poti vorbi si insista sa sune

- ignorantii

- hotii si trisorii

- minciuna crasa, accept in schimb mici “omisiuni”

- compromisurile fara rezultat

- pitipoancele

- sa tac cand am dreptate

- sa nu am dreptate

- fixistii

- 80% din femeile de la volan

- aglomeratia in general

- tupeistii in trafic(doar pe mine)

- zgarcitii

- rutina si pe cei care au facut din rutina un mod de viata

- oamenii “intepati”

- sa adorm in liniste

- trandafirii

- oamenii care nu vad padurea de uscaturi

- oamenii care nu spun ce gandesc cu adevarat

- lifturile

- pietarii

- “sindrofiile” de la biserici pt diverse moaste & stuff

- popii

- gastele, reptilele si ramele

- filmele in care actorii principali sunt cei de la efecte speciale

- muzica in care 80% e treaba digitala, 15% mixta si doar 5% umana

- regulile

- sa stau pe scaun fara sa imi sprijin picioarele de ceva(si nu de podea)

- ceaiul( e pentru oameni bolnavi)

- messenger ul

 

S a stins “bardul”…

in primul rand as dori sa lamuresc un lucru. nu sunt ipocrit sa spun ca mi a placut adrian paunescu. nu mi a placut adrian paunescu ca om, om politic. dar pot spune ca ma incearca o puternica emotie acum cand poetul, artistul adrian paunescu nu mai este printre noi. ma simt onorat ca am fost contemporan cu acest poet cu adevarat national.

nu ma voi lega de viata sa, de alegerile politice pe care le a facut, de compromisurile din trecutul sau. nu e cazul. ceea ce ramane in urma sa sunt poeziile sale de a dreptul antrenante, rascolitoare si o intreaga generatie care si a gasit identitatea in ce a insemnat cenaclul flacara. poate nu sunt de acord cu tot ce a insemnat cenaclul. poate faptul ca prin cenaclu si a promovat in mare parte doar creatiile proprii. dar poate e mai bine asa. poate felul in care a dirijat cenaclul flacara a dat valoarea si insemnatatea imensa pe care acesta le a avut.

m au mahnit azi incercarile penibile de a transforma pierderea sa in subiecte politice sau mesajele de genul “am pierdut un bun coleg de partid”, au stricat parca ceva ce trebuia sa fie asa cum a fost el ca poet. unic.

putina lume stie ca mi as fi dorit sa imi traiesc tineretea in perioada anilor ’80. in parte pentru muzica buna din perioada aceea, adica pentru muzica de atunci, ca acum nu prea mai vorbim despre muzica dar in cea mai mare parte pentru faptul ca mi as fi dorit sa traiesc in perioada de glorie a cenaclului flacara. inca o chestie anormala la mine, cel putin asa cred cei care ma cunosc e faptul ca imi place folk ul. si acest lucru il datorez tot cenaclului. pentru ca la un moment dat in viata am dat de cateva melodii si fragmente de spectacole si mi a placut.  e uimitor cum acest artist reusea sa adune 30 000 oameni doar pentru a le recita poezii si pentru a asculta muzica folk. si nu avea nevoie nici de autocare, nici de manipulari. oamenii mergeau pentru simplul fapt ca el spunea prin poeziile sale lucruri pe care ei nu le puteau exprima in cuvinte. a dat greutate unor cuvinte de genul : tara, patrie, parinti…a trezit in oameni sentimentul de apartenenta reala la tara noastra, patriotismul pur si dragostea de cultura. felul in care isi recita poeziile e cu totul unic. inflexiunile vocii, tonul, trairile il fac un poet imens. a pus pe hartie trairile sale, a crezut in tara asta, in locuitorii ei si a crezut in romania mare si si a dedicat toata viata in scopul asta. l am urmarit de cate ori am avut ocazia in emisiunile tv. dar nu in emisiunile cu tema politica. ci in emisiunile care incercau sa reinvie ideea cenaclului flacara, patriotismul si o faceam pana la ore tarzii in noapte. undeva pe la sfarsitul lunii mai, intr o emisiune de genul asta, si a dat numarul de telefon de acasa in direct. l am notat atunci si eram foarte hotarat sa il sun. nu stiam ce i as fi zis dar vroiam sa il sun. zile la rand ma tot gandeam ce sa ii zic si am ajuns la ideea ca nimic din ce i as fi putut spune nu ar fi exprimat ce rol cred eu ca a avut pentru o intreaga generatie si pentru mine prin scrierile sale. o buna perioada am abandonat ideea de a l suna. ma gandeam ca era satul de discutii de genul : sunteti magnific, poeziile dumneavoastra au trezit in mine un profund patriotism…si nu l am mai sunat. inca de ieri stiam ca nu va mai rezista iar azi cand am ajuns la birou si am vazut stirea referitoare la moartea lui am realizat ca inca am numarul lui in agenda si ca nehotararea mea m a costat sansa de a discuta fie si pentru 2 min cu “istoria” si asa m am hotarat ca e timpul sa nu mai aman si alte lucruri pe care doresc foarte mult sa le fac pentru ca intr un fel sau altul e posibil ca sansa de a le face sa nu mai existe. prima decizie in acest sens a fost sa ma hotarasc sa merg la un concert tudor gheorghe, o decizie pe care am tot amanat o de ani buni. as vrea ca lumea sa uite si sa ierte poate pe omul adrian paunescu si sa ramana cu amintirea poetului.

adio maestre!

chestii…

“ati vazut vreodata o persoana fericita care sa aiba o expresie serioasa sau un chip amarat? nici vorba! este fericita tocmai pentru ca este calma, surazatoare, bucuroasa. se poate spune ca fericirea este o sinteza a tuturor celorlalte calitati pentru ca suntem fericiti numai atunci cand calitatile noastre se combina armonios.

in viata de zi cu zi cunoastem persoane care ar trebui sa fie foarte fericite pentru ca in privinta bunurilor materiale, a placerilor, bogatiilor, nu le lipseste nimic si, totusi sunt foarte triste. de altfel, cu cat incearca mai mult sa umple golul din ele cu bunuri materiale, cu atat sunt mai frustrate pentru ca aceste lucruri nu reusesc sa le multumeasca. daca si noi procedam asa, cautam fericirea acolo unde nu se afla.

marile religii, spun ca fericirea consta in a ne linisti mintea si a ne incuraja dorinta. atata vreme cat mintea este plina de dorinte, nu putem fi fericiti, pentru ca abia ne implinim o dorinta ca apare alta de satisfacut.

e bine sa ai aspiratii, dar nu e bine ca ele sa iti domine viata. este foarte important ca tot ce facem in viata sa fie real, iar noi sa fim cat mai mult timp cu adevarat noi. caci atunci cand ne place sa fim ceea ce suntem, nu avem motive sa dorim sa aratam ca suntem altfel. important este sa ne pastram entuziasmul pentru ca incepem sa murim cand incepem sa ne pierdem entuziasmul. atata timp cat nu ne vom scoate din minte si din inima ideea ca pentru a trai bine e nevoie sa fim pretuiti de toti cei din jur, vom fi mereu nefericiti.

se poate spune ca fericirea este alba pentru ca albul se obtine din combinarea tuturor culorilor. in agitatia de zi cu zi, influentati de program, obligatii, necazuri, de multe ori nu ne dam seama ca fericirea este alcatuita din lucruri mici si ca este mai aproape de noi de cat ne am imagina. viata fiecaruia este facuta din fire asa de subtiri incat aproape nu se vad. iar acest fir alb al fericirii, impletit in detalii, din lucruri marunte, se afla in noi, trebuie doar sa lasam inima sa il vada si sa se bucure de micile puncte de lumina pe care acesta le tese. trebuie tinut minte  ca trebuie sa avem mereu in vedere intregul, fara sa ignoram detaliile, particularul.

persoanelor multumite de ele insele si de viata le place sa comunice, sa impartaseasca si celorlalti ce stiu, ce afla, ce simt. e important sa vorbesti, sa canti, sa surazi, sa iti deschizi inima. se spune sa te feresti de cainele care nu latra si de omul care nu vorbeste pentru ca amandoi te pot lua prin surprindere.

e atat de simplu sa il facem pe cel de langa noi fericit, trebuie doar sa fim atenti si sa ne propunem ca aceasta sa fie misiunea noastra. sinceritatea, jovialitatea, spontaneitatea ne fac bine tuturor. te poti impune oriunde prin felul neobisnuit de a fi. spontaneitatea, felul placut de a l trata pe celalalt si de a l pune in valoare daruindu i atentie, vorbe placute,  apropiindu l, creaza o atmosfera placuta. este extraordinar cand reusesti sa aduci la suprafata ce este mai bun in cel de langa noi, fara a i invada intimitatea, chiar si atunci cand nu il cunoastem. intotdeauna exista mici detalii care distrug o atmosfera de buna dispozitie. cand ne intoarcem in timp si le analizam, ne dam seama ca au fost lucruri neinsemnate care se puteau rezolva in cateva minute. e foarte important sa invatam sa fim atenti si sa prevenim o situatie decat sa trebuiasca sa o indreptam, pentru ca in general lucrurile mici sunt cele de care  ne poticnim. cu atat mai mult cand este vorba de relatiile cu ceilalti. nu avem dreptul sa umulim pe nimeni. oamenii sunt fiinte sensibile care se pot rani usor cu o simpla aluzie, un simplu gest sau chiar din cauza ca nu li se adreseaza un suras.

cu totii avem un ideal de viata si de comportament pe care nu il dorim numai pentru noi ci si pentru ceilalti. ca sa reusim sa il impunem discutam, mustram, facem aluzii, pentru ca ce gandim si visam noi ca este cel mai bine dorim sa fie la fel si pentru ceilalti.”

This was not my lucky day!

credeam ca am avut parte de toate. m am mai simtit nedreptatit grav de “barbos” anul trecut prin decembrie si credeam atunci ca e maximul. ca mai mult de atat nu are cum. m am inselat. amarnic. mi a dovedit o azi cu varf si indesat. ziua a inceput oarecum obisnuit. cu mine trezindu ma tarziu si intarziind ( din nou) la servici. asa ca nu mi s a parut nimic ciudat. cel putin nu la inceput. primul semn de la “barbos” l am avut cand am ajuns in cladirea in care lucrez. astept liftul impreuna cu un domn intre doua varste(destul de inaintate). urcam amandoi in lift. eu apas 4, el 7. pe la etajul 2 liftul cu lumina de club de noapte are doua hopuri si se opreste. calm, sun la birou si rog sa anunte pe nenea bun la toate din cladire ca am ramas blocat in lift si sa rezolve. am stat vreo 10 min, timp in care nenea care era cu mine nu a scos un cuvant si l am vazut schimbandu si culoarea fetei de cel putin 4-5 ori si apare si nenea bun la toate. face el ce face, reuseste sa cheme liftul la parter si sa deschida usa. am iesit, am urcat pe scari, nicio problema. nu era chiar un atac direct la adresa mea al “barbosului”. shit happens. e ok, sunt primit ca un erou, ca un supravietuitor al unui teribil eveniment. ma linistesc, cel putin pentru scurt timp. mai exact pana apare in scena cea mai proasta fiinta care a existat in ultimele 2 milioane de ani pe suprafata terrei si din pricina careia am ajuns sa fac si ore suplimentare. individa, numita hermina, mu sau joiana in functie de situatie a reusit performanta sa determine o intreaga armata de oameni sa se ocupe de treburile ei de contabila pe care ar fi trebuit sa le faca in decurs de 5 luni. si nu oricum. si cu pretentii. sa fie gata “ieri”. adica mega urgent. trec peste episoadele in care gaseai in actele ei cele mai stupide si imbecile lucruri, cum orice calcul ei ii dadea 22. plm, poate era numarul ei preferat desi aproape nu exista operatii matematice care sa iti dea 22 de atatea ori cat i a dat ei. am iertat o pt asta. incearca sa ma convinga sa ii fac din nou o parte din munca, ii dau cu flit maxim si o sabotez pe toate caile posibile. plec sa nu risc sa fac puscarie pt o cretina. ajung la un punct de lucru de al nostru. intru, trag masina cat de in fata pot sa nu risc sa ma viziteze lupu, unul din cei 3 caini si dupa o verificare atenta a imprejurimilor masinii(sa nu fie in preajma) incerc sa cobor. cum deschid usa si pun piciorul jos, apare bestia din spatele masinii si se repede spre mine. inchid usa, deschid putin geamul si le strig baietilor din sectie sa faca ceva. vin baietii, fac paravan si reusesc sa cobor. dupa ce ma linistesc putin, plec inapoi spre birou. usor detensionat. asta pana ajung din nou la liftul cu pricina. chem liftul, vine. vad ca l au reparat. adica au schimbat becurile cu unele mai puternice. urc, apas din nou 4 si vad cum panoul de control licareste si se aude un sunet de scurt circuit dinauntru. si bineinteles ca se blocheaza din nou. cand sun din nou la birou sa anunte pe cineva sa ma elibereze din nou, bineinteles ca nu ma crede nimeni : “nu ai cum, cum sa ai asa ghinion, iar te tii de prostii”. ii conving totusi ca sunt serios si dupa cateva minute sunt din nou eliberat. dau nas in nas cu hermina, se enerveaza cand ii zic ca e praf, ne certam si plec sa ma plimb din nou. am scapat pe cineva de la moarte sigura, pe hermina cand am decis sa plec. iau masina si plec. dau un telefon sa imi vars nervii si dintr o data imi sare in fata un politist care imi face semn sa opresc. dau drumul telefonului sa nu ii vina vreo idee nastrusnica, cum ca as fi vorbit la tel in timp ce conduceam si trag dreapta. vine, imi cere actele si imi explica motivul pt care m a oprit : vorbeati la tel si nu purtati centura de siguranta. ii explic individului ca nu am vorbit la tel, ca niciodata nu fac treaba asta in timp ce conduc si recunosc ca nu purtam centura asa ca daca vrea sa discutam sa inceapa discutia asa. el insista ca vorbeam la tel, ii explic sa nu scrie prostii in procesul verbal ca oricum il contest si ca nu are nicio proba. el insista, eu insist si cadem la pace. ramane doar centura. imi fute o amenda, il jignesc maxim cand ii zic de cei 25% din salariu si plec. trec pe la un prieten, sa ii povestesc toate cele si dupa ma intorc. ma gandeam ca daca in 4 ore am patit atatea, “barbosul” e pus pe fapte mari. evit orice fel de interactiune pentru a nu a avea si alte surprize si primesc un tel ca trebuie sa ajung si pe la (spitalul) Judetean pe la cineva internat acolo care are nevoie de diverse chestii. zic, plm, e ok, simteam eu de dimineata ca va ajunge cineva pe acolo, dar nu eram sigur ca voi fi chiar eu. chiar daca in vizita. plec de la servici, cumpar ce trebuie si ma duc. dupa ce stau putin cu pers respectiva, incerc sa plec. ideea e ca in spitalul ala nu cred ca exista scari. stiu ca am urcat cu liftul, dar incercam sa gasesc scarile. nu le gasesc si ma postez in fata liftului. vine liftul. era un nene cu o plasa in mana si caciula de tractorist in cap si o tanti. urcam sa o lasam pe tanti la 8 si apoi vreau sa apas parterul cand apar doi doctori care vor sa urce in lift si striga sa tinem liftul. vreau sa apas pe “usi deschise” si nenea cu plasa si caciula de tractorist se intoarce spre mine si incepe sa ma certe : ” eu vin la tine acasa si ma bag in treaba ta?”. plm, nu inteleg ce vrea de la mine, ma gandeam ca e de pe la baietii “veseli”. ii spun ca vroiam sa tin liftul pt doctori si el mi o baga pe aia” crezi ca eu de prost sunt pus aici?”. e clar. nu ai cum sa te abtii la o asemenea intrebare. izbucnesc intr un ras isteric si il intreb ” chiar nu stiu, de aia sunteti?”. nu prinde ideea si imi explica impletindu si limba ca el e liftier, ca de aia e platit si ca de ce ii apas eu pe butoanele lui. chiar nu ai cum sa te abtii la astfel de oameni. ii explic ca ii apreciez munca, ca sunt sigur ca e un om de baza, dar ca nu aveam de unde sa stiu ca e liftier din moment ce nu avea niciun soi de uniforma, ecuson sau alte cele iar el insista pe faza cu ” eu vin la tine acasa…”. plm, cred ca in plasa aia, avea hainele de schimb, pijamalele daca el considera liftul casa lui. ajung si eu la parter. el tot o mormaie pe aia de o stie el de o viata ” eu vin la tine acasa…?”…si pa.

cum plm sa ai parte de atatea intr o singura zi fara sa fie mana “barbosului”. “barbosule”, eu vin la tine acasa sa fac iures? nu…asa ca stay out of my life!

Am fost in Bunker…dar m am intors!

cam de o saptamana, adica 7 zile, 168 ore, 10080 minute, se intampla ceva ciudat in timisoara. de pe la 9 seara, strazile devin pustii, oamenii si masinile parca intra in pamant iar orasul se transforma parca intr un oras parasit din filmele western. nu mi ar fi trezit suspiciuni daca as fi vazut semne de viata macar prin blocuri. dar nimic, becuri stinse, geamuri inchise, rulouri lasate.  in prima faza am pus totul pe seama zgarceniei specifice zonei. adica daca tot a venit seara, intra toti in barlog si pentru ca tot se fac reduceri de 25%, au zis sa reduca si ei 25% dintr o zi si…mucles…becuri stinse, televizoare inchise, caldura oprita. am intrebat in stanga, in dreapta, dar nimeni nu recunostea nimic. instinctul imi spunea ca imi ascund ceva. asa ca joi si vineri mi am luat liber pentru o mica investigatie. insa fara rezultate. am pus totul apoi pe seama asteniei de toamna care parea ca lovise toti timisorenii, fetze plictisite, toti bolnavi, obositi…plm. dar sambata seara m am convins. nu e vorba nici de zgarcenie, nici de astenie. oamenii astia se pregatesc de al 3 lea razboi mondial. s au mutat cu totii in catacombele orasului, in buncare, locatii underground sa se invete de pe acum cu ideea. sambata am luat toate locatiile de genul asta la rand si erau pline ochi. pentru o documentare amanuntita m am infiltrat intr o locatie numita sugestiv bunker. imediat ce am intrat acolo lumea asa cum o stiam eu nu mai exista. parca eram intr o lume paralela, parca intrasem intr o zona crepusculara. primul contact cu aceasta lume underground a fost de a dreptul terifianta. nici nu am ajuns bine si la un moment dat s a dat alarma, oamenii se inghesuiau spre iesire. plm, toti strigau “rechinul, rechinul”…m am speriat si incercam si eu sa fug, dar dupa cateva momente m am linistit stiind ca nu are cum sa fie vorba de asa ceva. arunc rapid o privire si intr un colt al bunker ului il vad pe un tip cu un nas imens. in tentativa lui de dans executase o miscare nepotrivita, lasandu si capul pe spate iar in semi intunericul de acolo aducea a rechin. s au linistit toti si cand m am apropiat de individ imi dau seama ca era ” peter crouch”. sau cel putin aducea izbitor de mult cu el. socul cel mare l am avut atunci cand am vazut cine era partenerul lui de ring de dans. era “elvis”. da, “elvis” n a murit. e viu si danseaza in catacombele timisoarei. danseaza prost, dar danseaza. desi ceva imi spunea sa plec de acolo si sa ma salvez, eroul din mine a decis sa ramana pe baricade si sa vada ce alte surprize voi avea. lumea chiar se pregatea de un razboi iar in conditiile astea fetele se antrenau pentru relatii lesbi. era ok. erau macar o imagine placuta. cel  putin la inceput.

speram ca un razboi serios va curata putin lumea de specimene dubioase dar speranta mi a fost spulberata cand l am vazut si pe “romeo fantastic” – omul cu 2 geci(adidas), ciocate albe de lac si camasa alba cu dragoni pe ea(piesa camasa). mi a placut totusi cand a aparut si “lara croft” mega porno. nu am inteles de ce insista cu shoturile de tequila, o fi fost vreun mod de initiere stiut doar de ei. am inteles si de ce sexy braileanca a strans 30 000 euro in 3 luni(parca) in germania cand le am vazut pe “helga”, “ingrid”, “agnes” si “renate”, cele 4 tinere nemtoaice extrem de urate aflate intr un soi de schimb de experienta in romania. la un moment dat lucrurile s au cam incins. se pare ca nici in cuplurile lesbi nu e usor. adica mergi cu prietena intr o simulare de razboi si te trezesti ca ti o ia si ti o fute alta. “masculul” din relatie i a aplicat o perversa ca pe targu ocna partenerei si apoi un mare capac de ii tziuie si acum si a ramas cu buza umflata. asta pentru putin timp. pentru ca a inlocuit partenera cu varianta feminina si la fel de hidoasa a lui “newman” din seinfeld. ceea ce la inceput a fost dragut intre 2 tinere dragute s a transformat in ceva grotesc cand “masculul” se iubea cu “newman”. a fost horror. a aparut si “sinead o’connor” in zona. proaspat evadata probabil dintr un centru de detentie pentru minori, incerca niste miscari lascivo-porno care nu numai ca ne lasau reci ci chiar ne provocau stari de rau.  seara s a incheiat “grandios” cu un ultim dans al rechinului “peter crouch”, foarte energic si deranjant la vedere. iar apoi impreuna cu “elvis” au parasit locatia. “elvis” has left the building!

nu stiu daca si pt restul a fost la fel de infiorator ca pentru mine, tind sa cred ca da. oricum eu mi am atins telul si acum stiu ce se intampla dupa ora 9 in timisoara si cum se pregatesc oamenii ptr razboi.

* personajele din poveste sunt aproape fictive

** nu aveam ochelarii la mine, asa se pot intelege unele mici “confuzii”

Noi de-atunci…

m a pocnit asa o nostalgie ciudata legata de anii copilariei, putinii ani de comunism pe care i am prins si anii de imediat dupa. de departe cei mai frumosi ani.  nush exact care e motivul. poate asemanarile intre anii in care nea nicu se hotarase sa plateasca datoriile externe si situatia economica de acum. poate ca m au pocnit cateva melodii de a dreptul dragute din cenaclul flacara si mi au trezit amintiri din copilarie…sau poate or fi fost articolele de pe descopera.ro (http://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-istoria-romanilor/5187229-amintiri-din-epoca-de-aur) in care persoane din aceeasi generatie cu mine au incercat sa isi aduca aminte de bunele si relele din acea perioada, asa cum au perceput o.

cum nu am prins decat 5 ani jumate din perioada comunista, o sa ies putin si prin anii ’90 cand inca aveam tovarasa invatatoare si aveam apucaturi de capitalisti camuflati.

foarte, foarte rau nu a fost nici atunci. bine cel putin pt noi, poate pentru parinti. dar ei nu spuneau si noi nu intrebam ca doar nu eram tampiti. e drept ca ne uitam la desenele cu nu zaietz pagady, la desenele alea tampite sarbesti o data pe saptamana cand se dadeau la tv. aveam cenaclul facara, cu hituri care mai de care…e drept ca mancam ciocolata o data, maxim de doua ori pe an..dupa ce stateam minim 3-4 ore la coada. si ce ciocolata…din aia tip banutz de aur. senzatie. aveam de ales. puteam bea pepsi sau brifcor dar asa, la zile mai de sarbatoare. atunci aveam numai paine neagra si faceam fite ca nu ne placea si acum painea neagra e bio si e cautata in draci. ce buni erau crevetii aia. buni pe draq, dar in lipsa de altceva…fructe? autohtone…jocuri? nu te supara frate era cam maximul. tv color, video…rar, pe la unii cu rude pe afara sau pile la partid si se aduna lumea ca la cinematograf. superbe traducerile lu irina nistor. doamne cum il traducea ea de frumos pe stalone, pe michael douglas…sa ii bei apa, nu alta. conditii la camin(adica gradinita cu program prelungit de acum). bataie cat cuprinde de la tovarasele, fara comentarii ca acum…vezi doamne drepturile copilului. mancare proasta, dar merita sa fiu pedepsit de ai mei si sa ma ia ultimul de la camin. macar mancam eugeniile de la desert ale infumuratilor care nu serveau asa ceva. de mic stiu ca am fost rebel. cel mai al dracu rebel. luptam impotriva sistemului.  si de aia am fost mutat disciplinar la 3 educatoare in 5 ani. pisatele indrazneau ele sa imi faca mie programul. acum mananci, acum dormi, acum ne jucam de a scoala. la mine se cam incurcau astea. cand colegii dormeau, mie mi se facea foame ca nu puteam sa mananc mizeriile lor. cand aia mancau, eu vroiam sa ma joc. cand trebuia sa fim seriosi ma apuca cantatul. am incercat sa lupt impotriva sistemului, dar m au invins. la un moment dat, am fost turnat ca ii trezeam pe toti cand trebuia sa dormim si tovarasele erau la cafea. si au decis sa ma pedepseasca. in fiecare zi stateam pana la 5 la camin. ultimul. eu cu tanti nuta si tanti tanta. ne povesteam viata grea, ne dadeam sfaturi si ele ma mai scoteau din mainile tovaraselor. satul de atatea pedepse am decis sa fug de la camin. si sa nu fiu singurul care si o incaseaza, l am racolat si pe tovarasul meu, cosmin. am creat o diversiune, tovarasa ne cauta pe la “pestera” din spatele caminului si noi pe partea cealalta, direct in strada…si in viteza acasa. nu vreti sa stiti ce soc am avut cand am ajuns acasa si ai mei stateau bine-merci.  si nici ce soc au avut ei cand s au trezit cu mine la usa. urmatoarele zile, le am petrecut cu cosmin la coltul de rusine in timp ce colegii se jucau. dar le am tras o. la serbarea de sfarsit de an, i am lasat cu un om lipsa la “alunelu”. am refuzat sa ma fac de cacat. anul de seniorat de la camin l am prins in romania capitalista. conditii frate. desene pe video la tv. mancare buna, gata cu soia(dracu) si cu pestele. ce viata…ne jucam ascunselea, chiar si sotron…eram zeci de copii in cartier. inca mai puteam juca fotbal pe maidane, puteam face cazemate, puteam gasi cele mai tampite jocuri din nimic. aveam tuburi cu cornete, arcuri…aia copilarie. aveam prieteni, pe care ii chiar cunosteam nu ca acum buddies pe fb si hi5.

doar ca mi au facut figura ai mei si m au dus la gradinita. acolo strictete, nu gluma. gata cu joaca. 4-5 ore in banca, reguli peste reguli. venit din salbaticie de la camin, m am lovit de asta ce de un zid. singura asemanare era bataia. ma incarca doamna de nu ma vedeam. de unde plm sa stiu eu ce s alea teme, ca la camin nu am avut niciodata de alea. ce m a mai facut de kkt cand m am dus in a doua zi fara teme facute. eu credeam ca mi a facut ea q-uri pe caiet, vreo 2 randuri jumate sa imi arate ca stie sa le faca. in clasele primare, stilul comunist inca exista. domnisoara invatatoare(pe atunci 44 de ani), cred ca ura copiii. m a batut ca nu am fost 2 zile la scoala ca lesinasem pe la clubul elevilor, m a batut ca i am casatorit fortat pe grigo si pe andreea, ma batea si ne batea fest. singura noastra alinare era metalul rece de la banci care mai alina din fierbanteala mainilor. nu mai cantam trei culori, cantam desteapta te romane. am inceput sa o ducem mai bine. mancam cam cate 5-10 gume turbo deodata sa terminam colectia mai repede, era suc tropicana si trompi la discretie, iar napolitanele kukuruku faceau senzatie. nu stiu ce era mai rau. sa ai bani si sa nu ai ce cumpara cu ei ca inainte. sau sa ai ce cumpara dar sa nu ai cu ce ca atunci. lucrurile evoluau. aparusera formatiile de tineri. cu muzica alta decat romante si slagare. muzica de kkt in mare parte. cine nu a fost fan t short si genius pe vremea aia? nu ne credeam cu totii cei mai adevarati ca eram generatia pro a lu’ geanina? cred ca toti aveam macar o caseta inregistrata cu mafia pe care o ascultam pe susta, cu plapuma in cap. imi aduc aminte ca ultima razvratire de om aproape fara buletin a fost la invazia nato din serbia. aproape am protestat. cu bobo si inca vreo 2-3, am reusit sa corupem mai multi colegi sa ne punem pe ghiozdane in fata scolii, sa refuzam sa intram la ore si sa scandam lozinci anti-nato. doar ca ne a imprastiat rapid ciocan si a trebuit sa schimbam tapetul din laboratorul de chimie pentru treaba asta. cred ca asa copilarie ca noi, optzecistii nu a mai avut si nu o sa mai aiba nimeni in tara asta. noi n am crescut cu cartoon network, cu net, cu telefoane mobile, dar avem amintiri placute. ei le au pe toate astea dar in schimb sunt praf.

vecinii mei reloaded!

plm, a cam trecut ceva timp de cand n am mai scris. s au scurs…cate?? 2-3 relatii sau 2-3 relatie(nush cum e corect)? ) depinde cine numara.(prietenii stiu de ce). am crezut ca vecinii sunt asa dusmanosi si rautaciosi si intre ei nu doar cu noi. plm. la inceput am zis ca poate se stramba la noi pt ca suntem noi in bloc si suntem in perioada de proba. plm, au trecut 8 luni, cred ca s a cam dus draq perioada de proba. deci n a fost asta. apoi am pus totul pe seama stresului provocat de criza economica. dar din nou m am intrebat de ce doar cu noi se poarta asa si ce legatura au ei cu criza economica, doar sunt toti mega-pensionari. ne am gandit si la varianta ca poate, plm…putem. ne am mirosit unul pe altul…si nu ni s a parut, dar totusi am zis sa incercam. si am facut nefacutul. ne am calcat pe inima si am zis ca sa mai lasam de la noi. si ne am luat parfumuri. am zis sa nu luam masuri drastice de la inceput. dudu a dat bani pe el, eu l am ciordit, deci…si daca puteam, acum mascam mirosul. dar nu a functionat. mi am dat seama din reactiile vecinilor. mai exact erau in stare sa ne dea cu usa de la intrarea blocului peste maini numai sa nu intram deodata in scara, iar de lift nu mai vorbesc. gasesc tot felul de scuze(atunci cand macar incearca sa se scuze) cum ca liftul nu duce decat 2 oameni(desi scrie mare ca duce PATRU), ca am fi prea grei(plm, eu greu…??!!) sau direct trag usa dupa ei si ne lasa zgaraind pe usa de la lift in timp ce ei apasa repede pe butoane. atunci ne am decis. am zis sa alegem hard way. am decis sa intram in camera aia din apartament in care nu am intrat niciodata. ca un fel de frigider mai mare, ca e mai racoare asa, pe jos e un fel de piatra rece, are un scaun cu spatar, dar e rupt, are o gaura in el, un lighean cu o gaura in el si ceva ca un telefon asa. am auzit noi pe la altii ca cica sa incercam sa vorbim la “telefonul” ala si macar stim daca e vina noastra sau nu. am intrat(pe rand), am incercat sa formam un numar de telefon si din “telefon” a inceput sa curga ceva. cei care ne au invatat au zis sa nu ne speriem si sa lasam sa curga chestia aia pe noi ca e un fel de binecuvantare, arunca spiritele si schimba culoarea pielii. o aduce la culoarea ei naturala. si? si nimik! de fapt nu chiar nimik, ci mai grav. ne blocau masinile, ne ridicau stergatoarele…cate am mai indurat.

cel mai rau dintre toti e nenea petcu. eu l am “simtit” de cand ne am mutat, am stiut ca el e un fel de guru al scarii, ca ne va face probleme…si avea tocmai apartamentul de sub noi. tot de nenea petcu se leaga si teoria mea personala despre crearea pamantului si a vietii de pe pamant. nenea asta e atat de batran incat eu cred ca la inceputul inceputului in tot universul erau doar 2 chestii. dumnezeu si nenea petcu. si nimik altceva. dumnezeu si nenea petcu au crescut si au devenit adolescenti si cum nu aveau si ei nicio femeie e lesne de inteles ca anumite componente ale corpului au inceput sa se umfle in lipsa de sex. atunci dumnezeu a zis: ” nenea petcule(ca nenea petcu era putin mai mare), pe mine ma doare in poola, eu ma fac dumnezeu, tu nu stiu ce faci”. si s a facut dumnezeu si a scapat de umflaturi. nenea petcu, mai incapatanat a zis ca el nu vrea sa fie dumnezeu si a stat asa. si i s au umflat respectivele atat de tare incat la un moment dat i au sarit din locul in care erau “depozitate” si asa s a creat pamantul. si atunci dumnezeu care se facuse deja dumnezeu dupa ce l a certat pe nenea petcu ca a facut mizerie in universul imaculat pana atunci a zis ca poola lui daca tot a comis o sa faca ceva cu chestia aia pe care o numise pamant dupa prostia si incapatanarea pamantului de nenea petcu. si dumnezeu i a facut pe adam si eva, animalele, raurile, muntii…si mai departe povestea mea seamana cu varianta majoritar acceptata. e, stiti ca herodot e considerat parintele istoriei. na, herodot este un nepot de al doilea  de al lu nenea petcu de pe o bunica bolnava. si in milioanele de ani cat a trait pe pamant nenea petcu nu s a desteptat. a strans multa rautate si multa piele care atarna.

abia acum intram in poveste. de vreo 2 saptamani merg cu dudu la stomatolog. ne am hotarat, am trecut peste stomato-fobie(plm, nu cred ca ii zice asa, dar merge) si ne am dus. nu a contat ca doamna doctor a ne cheama sambata dimineata la 10, martea la 9, lunea la 18. nu conteaza. cand ne cheama atunci mergem si inca mergem cu zambetul pe buze si cu mare placere. ba mai mult mai mergem si extra-programari sa vedem daca doamna doctor a si dra asistenta d sunt ok si daca nu le trebuie nimik. aici intervine nenea petcu in poveste. din nou. dudu era progamat sambata de la 10 si eu de la 11.  s a trezit omul, a facut cele trebuincioase si a plecat. pe la 10 30(buimac dar nerabdator) ma trezesc si plin de energie si voie buna luasem initiativa de a ma pregati sa nu cumva sa intarzii si sa o supar pe dna doctor. nu apuc sa ma ridic din pat ca suna cineva la usa. cum pe noi ne uraste toata lumea, m am gandit ca e greseala, ca la noi nu suna nimeni, niciodata. nici macar postasul. de fapt noi nici nu primim corespondenta. nici macar facturile(hmmm…s ar putea sa faca parte din conspiratia impotriva noastra). ok. ma ridic, ma duc la usa, ma uit pe vizor, nu vad nimik, dar de sunat suna in continuare. stiam ca e cosmo la dudu in camera si in prima faza imi trece in cap ideea sa o trimit pe ea sa deschida(ca daca e ceva, o iau pe ea si eu poate reusesc sa fug), dar zic ca totusi am mai mari sanse sa fug daca sunt la usa si deschid cu emotii usa. ma uit in jur(la nivelul meu 1.68-1.70), nu vad nimik. de sunat tot suna. cobor privirea si il vad. nenea petcu. negru, de trecerea timpului si de suparare. zice ceva. nu aud nimik, dar imi dau seama ca vorbeste sau incearca sa vorbeasca pt ca vad ca i se misca buzele. misca buzele, respira, deci traieste. imi fac o palnie la ureche si ma stradui sa aud ce zice. ma stradui si reusesc sa inteleg. zicea ceva ca l am inundat…ca nu a patit asa ceva in 30 de ani, ca cine suntem noi, ca ne da afara din bloc si mizerii de astea. s a ridicat pe varfuri ca o superba balerina si aproape mi a bagat mana in gat iar apoi a intrat in garda. se pregatea sa mi o dea. am intrat in defensiva si am incercat sa il linistesc. stiam ca noi nu folosim apa, deci nu aveam cum sa il inundam. ii explic, ca nu noi, ca poate cei de deasupra ca eu doar ce m am ridicat din pat si ca radu e plecat. el ca nu. ca ne da afara, ca ii spune el lui bec al mic(bec al mic e administratorul scarii si are undeva la vreo 60 de ani, dar pt el care a crescut printre dinozauri, e normal sa fie mic). l am intrebat unde anume e inundat. a zis ca in baie. am dedus ca baia e camera aia unde am spus ca noi nu intram niciodata si aproape ca m a bufnit rasul cand a zis ca l am fi inundat tocmai acolo. am prins tupeu si l am invitat sa vina in baie sa vada ca nu e de la noi. intre usa de la intrare si baie sunt maxim 4 metrii. a durat o infinitate la nivelul existentei mele pana a ajuns in baie, o fractiune de nano secunda pt el. ii arat ca nu e strop de apa in baie(nu avea de unde)…el insista sa merg la el jos sa vad. dureaza inca o infinitate pana ajungem la usa, trag usa dupa mine si nenea petcu se blocheaza. da sa intre inapoi si ma intreaba la ce etaj suntem. el credea ca a ajuns deja la el la patru si dadea sa intre in casa. ii explic ca suntem la etajul 5 si ca el sta la 4 si ca trebuie sa coboram. intram in lift, inchid usa si stiam ca noi daca suntem in lift cu cei vechi nu avem voie sa apasam pe butoane. si stateam, el isi belea ochii la tastatura liftului si stiind ca sunt aproape in intarziere iau initiativa si apas eu repede pe 4. el a crezut ca el a apasat pe buton. cel putin asa banuiesc eu ca altfel mi o luam.  ajungem la patru, iesim din lift si din nou ma intreaba la ce etaj suntem desi eram in fata usii lui. ii spun ca suntem la el la patru si se uita neincrezator la mine. noroc ca tanti petcu deschide usa si ma ia si ea in ture. m ati inundat si …o gramada de mizerii. ii explic ca nu noi, ca l am dus si pe nenea petcu in baie si a vazut ca e uscat spre desert chiar, dar ea nu si nu. ca ei doar ce au zugravit si ca noi suntem de vina. ma duce in baie sa imi arate. ma uit vreo 2 -3 min , dupa care ajunge si nenea petcu si ii zic ca eu trebuie sa plec, dar ca vine radu acasa in maxim 20 min si rezolva cu el. atunci au innebunit. au vrut sa ma sechestreze. am crezut ca acolo s a sfarsit scurta si zbuciumata mea viata. dar mi a venit ideea geniala sa le sugerez sa ma mai duc o data sa ma uit la mine sus si le promit ca revin. revine dracu. nenea petcu hop si el dupa mine. eu mai sprinten, fug pe scari, el spre lift. 2 m de la usa lui pana in usa liftului. ajung sus, sar din so called pijamas, ma dau cu otrava aia de apa, ma imbrac, ma frezez si cand sa ies pe usa, nenea petcu… ii spun ca revin imediat sa il cheme pe bec al mic si ca ramane diana acasa sa rezolve. ii fac semn lu deedee sa se inarmeze si fug. ajung rapid la dna doctor a si in timp ce il finisa pe dudu ii fac un scurt rezumat si ii zic sa mearga repede acasa ca viata lu dee dee e in pericol. si eu i am luat locul pe scaun si dna doctor a m a anesteziat complet si pt o ora cat am stat acolo…am uitat de nenea petcu, de bec al mic, de toti vecinii si de tot…

eu si “barbosu”

de ceva vreme am o disputa personala cu Barbosu’. imi tot pune piedici, ma “fute” cum poate, doar-doar cedez si o iau razna sau mai rau poate reuseste sa scape de mine. pana acum a fost soft, dar lucrurile au degenerat.

mai intai mi ai luat regina. ce ti ai zis tu, e un fel de mat asta? credeai ca o sa cad si o sa raman jos si ca te vei distra. nu ti a iesit combinatia asta.

ai aflat Barbosule ca marti voi pleca spre casa. plm, cu nici o saptamana in urma zicea Busu(de la meteo) ca va fi o iarna fara zapada si am luat o de buna. am lasat cauciucurile de vara, alea sterse, pe masina. si mi am facut planul de plecat acasa. doar ca luni te ai gandit sa te joci cu nervii mei. mi ai aratat ca busu poate sa greseasca(?!) si ca imi poti strica planurile. ai dat cu zapada. pariez ca te distrai. ce ti ai zis? i am stricat planurile? nu pleaca el dupa nopti nedormite, cu cauciucuri de kkt…dar ai avut o surpriza marti dimineata cand am hotarat sa plec desi am patinat vreo 2 min numai prin parcare si mi a luat 45 min pana am iesit din timisoara.

mi ai intins tot felul de “capcane” sub forma de soferi kamikaze pe drum. te ai gandit ca ma va deranja ca ninge puternic afara, ca abia tineam masina pe drum. te distrai? cred ca erai in extaz cand am ramas si fara lichid de parbriz si nu vedeam mai nimik in fata. te distrai ca tot drumul nu am putut folosi frana, decat pe cea de motor, nu? mi ai testat si vigilenta cand mi ai scos in fata tirul ala de bulgaria care intrase pe contrasens si nu aveam cum sa il evit. ai fost surprins ca l am evitat? ti am stricat petrecerea, huh? ma gandesc ca dupa ce am ajuns la herculane te ai gandit sa imi iei “ajutoarele” si sa imi futi toate geamurile cu mazga incat sa nu mai vad nimik in nicio oglinda. nici nu aveam nevoie de ele. mergeam doar drept. din nou ti ai luat teapa. ai dus la cote maxime tupeul cand m ai lasat fara un stergator. nu credeai ca am banda adeziva cu care voi prinde stergatorul cat sa tina pana acasa? mare magar esti, jur? ce ai cu mine, ma? ce ti am facut? am ajuns cu bine acasa si nu ti a picat bine iar pentru asta mi ai facut o ultima faza. dupa ce am dus bagajele in casa mi ai lasat si masina pe pana in fata casei…urat…urat din partea ta. norocul tau cu fiu-tu ca stie smecheria aia cu transformatul apei in vin, ca altfel ne suparam rau de tot. sa stii ca sunt dispus sa te iert. trebuie doar sa iti ceri scuze si sa remediezi cate ceva din raul facut. ai putea incepe cu jocul de sah pe care il jucam de ceva timp. imi returnezi regina de negru, dau la schimb nebunul de alb. ce zici? facem targul?

pana atunci, barbosule, sa auzim de bine. si trimite l pe fiu-tu pe la academie sa faca smecheria aia cu vinu’, nu de alta dar vine si micky acasa si iar terminam vinul de pe stoc si nu o sa avem ce bea. ne-am inteles? hai pa!

Ratiune Vs “Inima”

Ratiune Vs “Inima”

m am tot intrebat in ultimul timp ce anume e mai tare? ratiunea sau “inima”? in prima faza as fi tentat sa raspund ratiunea, nu de alta dar inima imi cam face figuri. bate doar ocazional iar atunci cand o face, o face la misto. si am zis sa nu imi ascult “inima” pentru a da un raspuns si m am documentat. ok, in primul rand sunt mesajele din diverse melodii. astea clar te duc spre varianta a 2 a. gen: “listen to your heart”, “asculta ti inima si nu te indoi, ea te invata ce inseamna a iubi” si tot felul de alte mesaje “subliminale” transmise prin versuri. nu am dat de nicio melodie care sa sune in genul : listen to ur mind sau chestii de genu’. mi am zis ca nu e ok nici asa. plm, dulcegarii, ce stiu artistii?…ca oricum cei buni mor de foame si canta de foame iar cei slabi…n au nimik nici in cap. faptul ca avem “inima”( a se intelege sentimente) ne diferentiaza de animale. poate unii sunt tentati sa spuna ca si animalele au sentimente. eu sustin ca au doar instinct. “inima” reprezinta diferenta dintre un om si un robot. de aceea noi suntem capabili de sentimente din cele mai variate…asta nu ne face neaparat mai buni. ci doar oameni. cum ar fi sa traim asemenea robotilor ghidandu ne doar pe ratiune.

e ok sa te bazezi pe ratiune in momente stupide in viata. ca de exemplu atunci cand esti cu prietena in masina(o prietena usor tampa) si “inima” iti spune sa o intrebi pe ea daca e liber dreapta. dont do that dude! aici trebuie sa intervina ratiunea si sa iti spuna sa nu ai incredere in ea si sa pierzi aceea miime de secunda in care sa te asiguri. la fel ratiunea isi are rostul in ei si in alte situatii. de ex mergi sa bagi la pariuri. inima iti spune sa pui pe echipa nationala de ex. dude, dont do that. asculta vocea ratiunii care iti spune ca nu au nicio sansa. sau sa zicem ca esti in troleu. ai de mers 30-40 min. la un moment dat urca o tipa care si a pierdut virginitatea pe vremea razboiului de independenta. “inima” si educatia de acasa te ar impinge sa te ridici si sa ii oferi “tinerei” locul. that s a big no no. mai ai de mers 40 min. fi rational si tine de locul tau. se va gasi un tampit care sa isi asculte “inima”…ratiunea e moartea pasiunii totusi. e dusmanul de moarte al “inimii”.

nu e ok nici sa te arunci cu capul inainte ascultand de “inima” ta perversa. cred ca cele 2 trebuie combinate. in ce proportii fiecare? asta e greu de zis. cred ca ar trebui sa vezi ce are de zis inima, pt ca ea e cea care ne face unici si sa mergi la ratiune cu solicitarea “inimii”. ratiunea iti zice “hi sau bye”. acum ideea e ca nu tre sa iei de bun ce gandesti. “inima” si ratiunea sunt ca parlamentul. “inima” e camera deputatilor. “legea” trece de camera deputatilor si merge la urmatoarea camera. la ratiune…aka senat. dar cel putin teoretic nici una nici cealalta nu iau decizia finala. intervine “presedintele”. el promulga sau nu legea. o poate trimite la reexaminare. e interesant de gasit ce sau cine anume e “presedintele”. sa fie compatibilitatea? nush. ideea e ca daca vrei sa traiesti ca un robot pregateste-te sa renunti la darurile frumoase ale vietii…iar ceva nascut din start doar prin ratiune, prin ratiune si lipsit de “continut” moare. plus ca daca nu risti…nu castigi. nimik in viata nu obtii usor. bun…poti obtine un cap spart, o mana rupta si alte lucruri. dar ceva bun obtii doar prin lupta si riscuri. daca te ascunzi in spatele ratiunii, vei mai adauga o masca, o stare de bine aparenta.sufletul e cel mai slab lucru pe care l avem. dar cred ca e si cel mai pretios. ideea e sa nu te multumesti cu putin.